Ca monitorizarea să facă toţi banii recomand textele de AICI şi AICI.
Şi acum…..
Crin Antonescu nu mai are răbdare (comentariu gandul.info)
Crin Antonescu nu se bate acum nici cu Traian Băsescu, nici cu Emil Boc. Crin Antonescu se bate acum pentru el. Pentru legitimarea sa drept lider incontestabil al opoziţiei şi pentru a rămâne în avantaj în cazul unei schimbări de macaz a mai tânărului său coleg de alianţă Victor Ponta, beneficiar de socru priceput într-ale negocierilor cu Băsescu şi cu PDL. Bârfele lui Sebastian Lăzăroiu care nu mai conteneşte vestind o alianţă PSD-PDL, par a fi atins coarda sensibilă a liberalului care visează la Cotroceni şi a fi stricat armonia paradisului uselist. Pentru că ceea ce se întâmplă de două săptămâni încoace nu a scos la iveală doar mizeria din curtea lui Emil Boc şi a lui Traian Băsescu, ci şi faptul că haina de copreşedinte pe care Antonescu o împarte cu Ponta e plină de scame.
Primul declic a fost în momentul în care, cu oamenii deja ieşiţi în stradă, Traian Băsescu a retras proiectul noii legi a sănătăţii care făcuse deja prima victimă, pe Raed Arafat. În vreme ce Victor Ponta anunţa strategic că propune un pact naţional pentru sănătate, care ar fi forţat PDL să iasă la rampă şi să cadă sub propriile arme, Crin Antonescu se autoproclama lider al străzii, punând la cale un megamiting USL. Că a forţat nota, s-a văzut în slaba mobilizare la Bucureşti a pesediştilor din teritoriu, care în afară de Radu Mazăre nu şi-au arătat faţa la manifestarea populară pusă la cale de liberali. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Crin Antonescu a reluat o idee mai veche abandonată deVictor Ponta, demisia parlamentarilor USL în semn de protest faţă de ignoranţa PDL şi a lui Traian Băsescu şi a PDL de ceda la cererea de alegeri anticipate. Victor Ponta n-a marşat şi a explicat într-o conferinţă de presă că nu se poate ajunge, constituţional, la dizolvarea parlamentului şi la anticipate doar cu o demisie în bloc a opoziţiei.
Crin Antonescu nu a abandonat, iar ieri, la finalul unei întâlniri ad-hoc a PNL, care a urmat reunirii parlamentului în sesiune extraordinară, a anunţat că la biroul său au fost depuse demisii ale senatorilor şi deputaţilor PNL. “Sunt mandatat să comunic un consens în legătură nu numai cu disponibilitatea, dar cu dorinţa parlamentarilor liberali de a ne retrage din acest Parlament şi a nu reveni decât atunci când vom reveni prin votul românilor chemaţi la urne.Vom discuta cu partenerii noştri din PSD, din PC, şi vom încerca a găsim o soluţie comună”, a declarat Antonescu, deşi reticenţa “partenerilor” din PSD fusese exprimată cu doar câteva ore înainte într-o reuniune a USL.
De altfel, Victor Ponta nu l-a lăsat pe liderul liberal să aştepte prea mult un răspuns: “Deocamdată acele demisii ale unor parlamentari PNL sunt depuse la Crin Antonescu, nu la Parlament. În cadrul USL nu există o decizie cu privire la demisia în bloc a opoziţiei, am stabilit că vom mai discuta pe acest subiect, pentru a avea o decizie clară până pe 1 februarie, când începe sesiunea legislativă”.
La finalul unei zile în care “incompetentul” Boc şi “tiranul” Băsescu ar fi trebuit terfeliţi în arena democraţiei, mutarea forţată pe care a facut-o Crin Antonescu a lăsat, pentru prima oară, descoperită groapa căscată între el şi Victor Ponta. Cine va cădea în ea? Rămâne de văzut. Până una-alta, Crin Antonescu este cel care a făcut primul pas.